Adică, mă rog, prima schiţă pentru nivelul trei, imaginea finală eu o vad mai periată si poate cu ceva intervenţii de desen... oricum, în mare asta e ideea. Şi acum ia să lămurim conceptul de nivel trei, care presupune o înţelegere superioară a textului. Aşa cum pricep eu povestea, vizirul este un anti-erou (nu un personaj negativ, ci pur şi simplu unul care eşuează pe parcursul naraţiunii - vezi Gavrilescu din La Ţigănci). În loc să exploateze momentul de luciditate spirituală - vede Moartea- el este copleşit de frică şi alege escapismul în locul iluminării. Fuga spre Samarkand poate fi citită ca un refugiu în locuri comune, o risipire în superficialitate şi teluric, echivalent al bruierii oricăror tentative de comunicare cu spiritualitatea - comportament similar cu cel al omului contemporan, pe care frica de singurătate şi simplă contemplare îl goneşte spre cele mai stranii forme de divertisment. Şi astfel el ratează adevărata întâlnire, aceea din Bagdad.
2 comentarii:
...mda, ratarea clipei prezente ...hm.., poate la samarkand merge sa vada la televizor intalnirea si dialogul califului cu moartea .. in direct...nu, este prea narativ ca sa zic asa....unde te poti ascunde de frica ...in cotidian, in supermarket, in multzime, ...mda...mai vedem
manunimus
Nu, nu, nu... Ideea e aşa: vizirul vede la televizor o drama, o tragedie, ceva care îl sochează. Asta e prima imagine. În loc să folosească senzaţia ca pe o trambulină spre iluminare, el fuge şi se refugiază în divertisment. Asta e a doua imagine. Si a treia e cu iluminarea care vine în vizită la vizir şi nu îl gaseşte...
Trimiteți un comentariu