luni, 19 mai 2008

Decupaje



O altă variantă pentru nivelul doi... Ideea ar fi aşa: Bagdadul este din punct de vedere simbolic, un soi de paradis inocent şi inconştient. Prin întâlnirea cu personajul feminin, în viaţa vizirului intră Iubirea (-şi aşa începe totul... pentru că iubirea este poarta spre viaţă, iar viaţa este inseparabilă de moarte). A doua imagine - I admit, cea mai schioapă in momentul de faţă...- repreyintă dragostea de cunoaştere, de călătorie - aşadar importanţa se mută de pe ajungerea la Samarkand la ceea ce se cumulează pe parcursul drumului. Iar ultima imagine este sosirea - şi ieşirea din jocul în care a intrat în prima imagine.

vineri, 16 mai 2008

Evoluţia

Într-o dimineaţă, califul unei cetăţi vestite l-a văzut pe marele vizir pradă unei straşnice tulburări...
Aceasta este prima ilustraţie din serie, însoţită de propria ei poveste - de la schiţa în creion, primele umbre, primul strat de acuarelă şi tuş, până la imaginea dichisită în Photoshop.






vineri, 9 mai 2008

Machetă de carte - Nivelul 3









Şi iată cu ce mi-am ocupat eu timpul in ultimele trei zile... Cartea are15x10x1,5 cm.
Şi un site pentru fotografii vechi: http://www.shorpy.com/


duminică, 4 mai 2008

Le noir - iar şi iar...


Hm hm hm... şi iată Observatorul în varianta lui ceva mai primenită...

sâmbătă, 3 mai 2008

A doua ilustraţie la nivelul 3


Nu chiar definitivată, dar pe drumul cel bun ca să zic aşa...
Iar mai jos încă o variantă pentru prima ilustraţie.

vineri, 2 mai 2008

Nu chiar capodopere





Cred totuşi ca prima e mai bună ca a doua...

joi, 1 mai 2008

Doamnelor şi domnilor... nivelul 3!


Adică, mă rog, prima schiţă pentru nivelul trei, imaginea finală eu o vad mai periată si poate cu ceva intervenţii de desen... oricum, în mare asta e ideea. Şi acum ia să lămurim conceptul de nivel trei, care presupune o înţelegere superioară a textului. Aşa cum pricep eu povestea, vizirul este un anti-erou (nu un personaj negativ, ci pur şi simplu unul care eşuează pe parcursul naraţiunii - vezi Gavrilescu din La Ţigănci). În loc să exploateze momentul de luciditate spirituală - vede Moartea- el este copleşit de frică şi alege escapismul în locul iluminării. Fuga spre Samarkand poate fi citită ca un refugiu în locuri comune, o risipire în superficialitate şi teluric, echivalent al bruierii oricăror tentative de comunicare cu spiritualitatea - comportament similar cu cel al omului contemporan, pe care frica de singurătate şi simplă contemplare îl goneşte spre cele mai stranii forme de divertisment. Şi astfel el ratează adevărata întâlnire, aceea din Bagdad.